Prima generație de romi învățați intră în politică
Marian Daragiu, sociolog, doctorand: „Sunt rom, so what, ce importanță are?”
Sau ”Sărăcia nu are etnie”
Dollores Benezic
„Vom merge în comunitățile de romi și le vom arăta că se poate. Exemplele suntem noi, cei care am reușit. Vor mai fi unii care-și vor vinde votul în noaptea dinainte alegerilor, pe o căpățână de porc. Nu va fi ușor, principalul nostru adversar nu e un alt partid, suntem chiar noi înșine, comunitatea romă”. Așa vrea să câștige 500.000 de voturi la alegerile generale din 2012 Marian Daragiu, președintele celui mai nou înființat partid de pe scena politică din România, Alianța Civică Democrată a Romilor.
Alianța este o construcție politică neobișnuită pentru România, formată din organizații neguvernamentale care activează de mulți ani în lupta pentru emanciparea romilor. Un fel de Tea Party în variantă romă, românească.
O ambiție mare venind de la o minoritate care are deja un loc în Parlament, dar care de 20 de ani continuă să se zbată în sărăcie și ignoranță. Cu câteva excepții notabile. Una dintre ele, chiar Daragiu, sociolog, doctorand și fondator al organizației neguvernamentale Ruhama, desemnată drept ONG-ul anului în educație, acum un an.
Tata a zis: de azi nu mai suntem romi!
Daragiu vorbește engleza mai bine decât limba tatălui lui – romani. Și asta pentru că mai bine de jumătate din cei 40 de ani pe care-i are azi i-a trăit inducând lumea în eroare, și pe el însuși, că este român și nu rom. CV-ul lui se întinde pe câteva pagini și cuprinde în el aproape toate instrumentele financiare prin care Europa a ajutat în ultimii 20 de ani comunitățile defavorizate din România. A beneficiat de fonduri europene pentru organizația lui, dar și de ajutor extern pentru propria formare: „Sunt 30 de ani de când statul și străinii au investit în mine sute de mii de euro. Acum sunt gata să dau și eu ceva înapoi societății”, zice Daragiu.
Investiția statului în tânărul Marian Daragiu a pornit în anii 70, în țigănia Tabon de la marginea orașului Turnu Măgurele, din Teleorman. Era o comunitate săracă, dar colorată, de romi adunați din zonele inundabile ale Olteniei. „Tata era instalator sanitar și se mândrea că nu are nicio zi absență nemotivat de la serviciu. Mama nu lucra, era țigancă de vatră, de mătase cum se spunea, adică romanizată. Nu vorbea romani, nu purta fuste lungi și înflorate”, își descrie Daragiu familia.
Învățătoarea Ioana Loghin a fost mâna providențială care l-a scos pe Marian din comunitatea de romi. A insistat pe lângă părinții lui, timp de doi ani începând din clasa 1, să se mute din țigănie, ca să le dea o șansă copiilor.
„Aveam 8 ani când am plecat de acolo. Am schimbat comunitatea, școala, viața. Părinții ne-au zis: de azi nu mai suntem romi. Dacă vă întreabă cineva dați-o și voi cotită, schimbați vorba. Tata n-a mai vorbit romani, ca să nu se facă de rușine. Mama ne-a spus: eu o să am grijă și fiți de două ori mai curați decât ceilalți, voi să aveți grijă să învățați de două ori mai bine ca ei. Ca să aveți șanse egale cu ceilalți”.
Tata și mama sunt romi, eu nu
Dedublarea a funcționat până la terminarea studiilor. Marian a ales modelul tatălui, s-a făcut instalator sanitar și nu a lipsit o zi de la serviciu. În paralel a terminat liceul la seral, dar a descoperit, la începutul anilor 90, și societatea civilă, prin câteva organizații neguvernamentale străine care derulau programe în România.
Totuși, ieșirea la lumină a lui Marian avea să mai întârzie. „Niciodată nu puteam să le spun în față oamenilor din comunități că sunt de-al lor. Mi-era rușine. Dacă mă întrebau, o dădeam cotită. O scoteam eu cumva, că da, probabil, în arborele meu genealogic..., undeva, tata și mama, da, dar eu nu”.
Toleranța socrilor, câștigată în zece ani
La Araci, Marian a cunoscut-o pe Tina, jumătate româncă, jumătate unguroaică, cu care s-a însurat, a făcut doi copii și o organizație – Ruhama. Încă o barieră pe care a trebuit s-o treacă: acceptul socrilor. L-a câștigat în zece ani, trăind și lucrând alături de ei, în Oradea.
Timp în care și-a completat studiile. A devenit sociolog din necesitate, dar și dintr-o ambiție pe care numai un minoritar o poate pricepe. „Aveam nevoie de acreditare ca să lucrăm cu copiii din orfelinate. La Direcția de Protecție Socială mi s-a spus, drăguț, că trebuie să mă mai pregătesc, și când să ies, unul dintre cei din comisie a zis: „ce vine țiganul ăsta cu 12 clase să ne învețe pe noi cum să lucrăm cu copiii!?”. M-am ambiționat, trei luni am stat și am învățat și am intrat cu 9.90 pe locurile normale, cu bursă de merit. Apoi am făcut master și acum sunt la doctorat. Acum mă privesc altfel oamenii, eventual zic „ia uite, al dracu țigan, nu mă așteptam!” – glumește Marian.
Dincolo de glumă stă totuși o realitate cotidiană. Mulți dintre romii școliți capătă odată cu educația și rușinea de a-și recunoaște etnia. „Exact cum românii se declară afară italieni sau germani, de rușine să nu fie asimilați cu cei care fac rele, la fel și la noi”.
Discursul care concurează căpățâna de porc
Proiectul politic coagulat de Daragiu e ambițios. Orice analist ar spune că e greu să câștigi votul într-o populație săracă, obișnuită odată la patru ani să-și vândă votul cui plătește mai mult, pe loc. Daragiu știe și singur cât de parșivă este sărăcia care te împinge la așa ceva. A trăit şi a lucrat în mijlocul ei în ultimii 16 ani. „Am revenit pentru prima dată în comunitatea din Tabon acum cinci ani. M-am dus cu soţia şi copiii, mi-am revăzut prietenii din copilărie. M-am revăzut pe mine cum aş fi fost dacă nu aş fi plecat de acolo. Trăiesc la fel cam acum 30 de ani, din ajutoare sociale şi munca cu ziua. Aici e vina statului. Nu e drept ca o familie să primească ajutor social 30 de ani, fără să faci ceva ca să o scoți din starea aia”, zice Daragiu.
El e conștient că mentalitatea nu se schimbă peste noapte. Dă exemplul unei comune, în care romii au fost cumpărați cu căpățâni de porc de către un candidat la primărie. „A doua zi candidatul ăla a ieșit primar și a spus că nu vrea să mai vadă picior de rom în primărie”.
Armele cu care Daragiu vrea să câștige încrederea oamenilor sunt: propria-i devenire și a altora ca el, o generație de câteva mii de romi tineri, beneficiari ai unor programe politice, totuși – locurile speciale pentru romi din învățământul de stat și bursa socială pentru familiile nevoiașe. „Cred că cetățeanul va înțelege mai clar decât politicianul că trebuie să facem ceva ca să ieșim din starea asta, pentru că sărăcia nu are etnie. Oamenii ăștia sunt niște supraviețuitori – holocaust, sclavie, au supraviețuit, ei știu cum merg lucrurile, e nevoie să le vorbești de la inimă la inimă, să înțeleagă că noi suntem produsul lor”.
Nu avem gene defecte
Fetița de 14 ani a lui Marian Daragiu a luat cea mai mare medie din școala din Oradea. Tatăl se simte dator să puncteze: „E și ea jumătate romiță. Nu avem gene defecte, să știți, doar o lipsă de investiție corectă. Dacă investim în copiii romi vom avea niște copii la fel ca ceilalți, dacă nu, vom avea generații de cerșetori”.
Unde se vede peste zece ani? „Făcând politici publice pentru romii dezavantajați din comunități. Și vreau să văd cât mai mulți oameni spunând cum spun eu acum: sunt rom, so what? Puteam să spun că sunt slovac, ce importanță are?”.
Acest material a fost realizat în cadrul programului regional Vocile comunității rome în societate, ediția a doua, coordonat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent, București. (www.cji.ro)
